Blogul s-a mutat.

Vei fi redirecţionat automat la noul site. Dacă acest lucru nu se întâmplă, accesează
http://www.ideiurbane.ro
şi updatează-ţi bookmark-urile.

miercuri, 21 aprilie 2010

Parerea domnului Dobrescu

Biroul virtual de proiectare are un nou colaborator. Este vorba de domnul Dobrescu, un pensionar respectabil, vecin al sediului unde ne desfasuram activitatea. Domnul Dobrescu, ca orice pensionar care se respecta, a aflat cu ce ne ocupam in acest birou si s-a oferit sa ne dea o mana de ajutor. Domnia sa se plimba prin oras destul de des, chiar si cand nu are un scop anume, incercand sa vada ce se mai intampla. Fie ca isi viziteaza unul dintre putinii prieteni care mai traiesc sau doar se duce sa cumpere cafea de la magazinul preferat, domnul Dobrescu are timp sa-si arunce ochiul si in jur si sa fie atent la schimbarile din urbe.
Practic domnul Dobrescu isi va spune parerea despre tot ce i se pare lui important de zis. Domnul Dobrescu va comenta ce vede el in fiecare zi in plimbarile sale, iar apoi vom transcrie ideile sale astfel incat sa beneficiem toti de parerile dumnealui. Domnia sa nu are studii de specialitate, nu e nici arhitect, nici urbanist, dar credem ca modul sau de a privi orasul si detaliile merita atentia cuvenita.
Dupa acesta scurta prezentare si explicatie a aparitiei domnului Dobrescu trecem la treaba cu prima insemnare. Toate articolele sale vor avea ca suport imagini din satelit si panorame interactive de pe site-uri, deoarece domnul Dobrescu nu are aparat foto si nici nu intentioneaza sa invete sa foloseasca unul digital.
Astazi dimineata domnul Dobrescu a mers cu tramvaiul pe Calea Calarasi si la intersectia cu Delea Veche, i-a atras atentia o cladire noua. Este vorba de un imobil de birouri care a inchis frontul neconstruit din perioada anilor 80.

Imagine din satelit, vedere dinspre Piata Muncii, cu imobilul de birouri marcat.

Imagine din satelit, vedere dinspre Hala Traian, cu imobilul de birouri marcat.



O panorama interactiva de pe norc.ro

Iata si lista de observatii ale domnului Dobrescu:

1. Ce imi place:
  • a disparut terenul viran
  • frontul cladirilor e inchis
  • arhitectura e "bunicica" (exprimarea mot-a-mot a domnului Dobrescu) 
2. Ce nu imi place:
  • e cam inalta, poate cu mai putine etaje era mai bine
  • nu marcheaza deloc intersectiile, poate ar fi trebuit sa faca ceva pe colturi
  • ma asteptam sa faca o piateta sau ceva in legatura cu biserica si parcul bisericii
  • calcanul din spate e oribil
  • poate alta culoare a sticlei
  • cred ca nu au mai avut bani, pentru ca nu au amenajat in nici un fel trotuarul sau ce am vazut eu nu cred ca se poate numi amenajare
Acestea au fost scurtele observatii ale domnului Dobrescu  lasate chiar sub forma unei liste pe o jumatate de coala de hartie. Domnul Dobrescu nu a mai avut timp sa stea la discutii pentru a da mai multe explicatii pentru concluziile sale (cred ca venise postasul) si ne-a anuntat ca de acum incolo asa isi va prezenta analizele sale.

7 comentarii:

dobrescu x.t. spunea...

e un dobrescu in fiecare din noi

armyuser spunea...

Dobrescu este numele unui fost camarad de arme de-al meu şi actual arhitect :) Ce mică e lumea!

Îmi place episodul pilot!

popescu spunea...

toate comentariile vor fi transmise domnului Dobrescu, astfel incat sa stie ca nu este singur :)...in masura in care timpul sau ii va permite voi incerca sa-i fur si cateva explicatii, in cazul in care listele dumnealui vor starni controverse

HM spunea...

... auzi, ia zi-i lu' Dobrescu-ăsta să nu se mai plimbe cu tramvaiu' toată ziua-bună ziua... are abonament gratuit şi-i convine, da' noi care venim obosiţi dă la muncă stăm în picioare.
e frumos?

lasînd gluma (proastă) la o parte - şi mie-mi place de domnul Dobrescu.

Mă-ntreb ce-o să scriem noi pe bloguri cînd om fi la pensie...

popescu spunea...

am transmis mesajele domnului Dobrescu si era fericit ca are deja sustinatori :)...mi-a promis ca maine va trimite o noua lista pentru ca are un drum de facut, azi a trebuit sa se "ocupe" de gradinarit in curtea blocului (v-am zis ca e un pensionar activ si cu simtul responsabilitatii)
special pentru HM...mi-a transmis ca se plimba cu Ratb-ul, cand nu are treaba, ca sa faca bascalie de cei mai tineri, ca e mai glumet din fire...oricum data viitoare cand stai in picioare langa un pensionar, s-ar putea sa fie chiar domnul Dobrescu, care ocupa locul degeaba :)

rogirl spunea...

vroiam sa va trimit un mesaj de felicitari. placut mult prima postare a domnului dobrescu, mai ales ca se refera la intersectia de la delea veche, la doua blocuri de unde locuiam eu cu familia mea prin 2000.

urmaresc cu interes idei urbane, si daca voi ajunge vreodata intr-o pozitie de autoritate, sper sa va pot pune ideile in practica. (in prezent sunt doar studenta la master in urbanism :P)

popescu spunea...

@ rogirl...multumesc pentru felicitari...daca ajungeti sa lucrati in administratie sper sa reusiti sa faceti macar o mica schimbare, caci ce se intampla acolo e un fenomen care depaseste puterile uni singur om...mai important mi se pare ca in momentul in care ajungeti sa proiectati sa faceti chiar urbanism, caci in Romania deocamdata nu se face :)