Blogul s-a mutat.

Vei fi redirecţionat automat la noul site. Dacă acest lucru nu se întâmplă, accesează
http://www.ideiurbane.ro
şi updatează-ţi bookmark-urile.

joi, 14 aprilie 2011

Despre regimul de inaltime

Documentatiile de urbanism contin un termen foarte important in "descrierea" modului in care se poate construi pe o parcela. Este vorba de regimul de inaltime prin care se defineste exact atat numarul de etaje a unei cladiri, cat si inaltimea acesteia, exprimata intr-o unitate de masura din sistemul metric. Regimul de inaltime este definit clar cand sunt precizate amandoua elementele.
Pentru a explica simplu ce inseamna regimul de inaltime am plecat de la un exemplu concret.
 Am ales un bloc de locuinte din zona rondului Udricani. Pe o documentatie de urbanism regimul de inaltime al imobilului ar fi precizat ca D+P+2E+3E retras (demisol + parter + 2 etaje + etaj 3 retras). Pentru exemplul nostru vom considera ca intreaga cladire are 13.00 metri inaltime.

Pe poza am marcat fiecare nivel al cladirii, cu precizarea ca nu se observa si demisolul. Acest bloc P+3E are o particularitate a ultimului nivel. Etajul 3 este retras fata de planul fatadei, astfel incat aceasta precizare se impune in descrierea exacta a conformatiei cladirii. Aceasta retragere a ultimului nivel va influenta de exemplu si CUT-ul.

Privind imaginea schematica a blocului ales remarcam modul de impartire pe verticala. Demisolul este considerat si el un nivel al cladirii si este un nivel "ingropat". Parterul cladirii se afla, in cazul unei cladiri cu demisol, deasupra terenului. Demisolul poate depasi cota terenului cu un metru, aproximativ, si este un mod de a castiga un spatiu. Demisolul nu este luat in calculul CUT-ului atat timp cat acolo sunt prevazute doar functiuni tehnice. Pe imagine se poate observa mai bine si retragerea ultimului nivel, retragere care permite aparitia unei terase.

Exista si acele cazuri in care o cladire are mansarda, un ultim nivel care este partial utilizabil din cauza pantei acoperisului. In acest caz cladirea noastra va avea regimul de inaltime D+P+2E+M (demisol + parter + 2 etaje + mansarda) si o alta precizare a inaltimii in metri. In cazul in care o cladire are un subsol sau mai multe si acestea sunt trecute in descriere de exemplu 2S+D+2E+M (2 subsoluri + demisol + parter + 2 etaje + mansarda).
In cazul fiecarei documentatii de urbanism este precizat pentru fiecare zona un anumit regim de inaltime si posibilitatea depasirii doar in anumite conditii. Documentatiile de urbanism dau libertatea modificarii regimului de inaltime, cu anumite marje strict stabilite, pentru a pastra caracterul si uniformitatea unei zone. Aparitia in cadrul anumitor zone, cu regim mic de inaltime, a unor cladiri care depasesc regimul de inaltime nu tine de urbanism chiar daca aparent se poate gasi chiar si o justificare legala. 

Postarile din categoria Idei practice reprezinta doar explicatii teoretice. Acestea nu sunt solutii pentru o rezolvare a unui proiect real. Pentru a primi cele mai bune solutii, in cazul unei initiative reale, adresati-va unui specialist. In cazul in care doriti consultanta pentru o initiativa reala, puteti folosi pagina de contact.

Niciun comentariu: