Blogul s-a mutat.

Vei fi redirecţionat automat la noul site. Dacă acest lucru nu se întâmplă, accesează
http://www.ideiurbane.ro
şi updatează-ţi bookmark-urile.

luni, 9 mai 2011

De 10 mai...

Marţi, 10 mai, se împlinesc 145 de ani de la proclamarea lui Carol I domnitor al Principatelor Unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti. De numele lui se leagă începuturile României moderne şi de asemenea, începuturile transformării Bucureştilor dintr-un mare sat într-un oraş european. Cu această ocazie am decis să postez o poză a statuii celui care ulterior, în 1881, a devenit Regele Carol I. Statuia la care mă refer vă este desigur cunoscută şi a fost amplasată relativ recent (decembrie 2010) în locul pe care între 1939 şi 1947 s-a aflat statuia aceluiaşi Carol I, realizată de sculptorul croat Ivan Mestrovic.
Nu o să scriu aici despre întreaga dezbatere ce a avut loc cu privire la refacerea acestei statui (forma prezentă, similară celei sculptate de Mestrovic, aparţine sculptorului român Florin Codre). Pentru aceasta vă recomand să citiţi postarea lui Raiden, inclusiv comentariile ce i-au urmat. Mă voi limita doar la a spune că deşi actuala statuie mi se pare mai puţin reuşită decât cea iniţială, consider totuşi că realizarea şi reamplasarea ei în faţa Fundaţiunii Universitare Carol I reprezintă un minim gest de reparaţie istorică faţă de memoria unuia dintre cei mai mari (dacă nu cel mai mare) lideri politici pe care România i-a avut vreodată.


Această postare poate fi vizualizată şi pe blogul personal Instantanee de RAI

7 comentarii:

armyuser spunea...

Din păcate, la suita de cârpeli legate de reamplasarea ecvestrei se adaugă şi faptul că lanţurile de la bolarzii împrejmuitori au şi ruginit.

Raiden spunea...

Jos porcaria!

Pe 10 Mai 2011, Regele Mihai va depune o coroana la statuia-kitsch a inaintasului Sau.

popescu spunea...

@army...cred ca se numeste ca au capatat patina timpului :))
@Raiden...esti prea radical

R.A.I. spunea...

@armyuser: Ai dreptate, din păcate se lucrează cu materiale de proastă calitate. E şi mai elocvent cazul monumentului Holocaustului de pe cheiul Dâmboviţei.

@Raiden: Şi eu cred că eşti prea radical. Sunt de acord cu tine ca această statuie nu arată la fel de bine ca cea a lui Mestrovic, dar de aici până la a spune că e o porcărie, în condiţiile în care totuşi nu e chiar atât de diferită parcă e cam mult. ;)

Raiden spunea...

Sunt mai degraba logaritm :P

Lasati atitudinea moderata pentru alte situatii, domnilor. De-aia isi face de cap oricine in tara asta, ca toleranta e prea mare.

abracadabra spunea...

Nici soclul Lupoaicei de pe Lipscani nu se prezinta mai bine ... Eu personal le-as recomanda sa faca statuile din plastic, nu rugineste si poate fi revopsit foarte usor.

R.A.I. spunea...

@abracadabra: ...si pot fi si mutate mai usor in caz ca se mai construieste vreo parcare ;)